Lala’s Blog

Primul meu examen, la romana, a fost luni de fapt… dar nu am avut chef sa scriu

Ce pot sa zic despre prima zi? Nu foarte multe… doar ca am stat in picioare cateva ore in curtea scolii, imbracata elegant si incaltata cu pantofi cu tocuri si cu soarele batandu-mi in cap…

Trebuia sa intru in sala la ora 12:30 (pauza fiind programata la ora 14), dar profesorii s-au gandit ca nu ne-am prajit creierasele destul si ca ar mai trebui sa ii asteptam pana ei mancau. Asa ca am intrat in scoala la ora 14, pentru a intra in sala pe la ora 14:30.

Am dat buletinul, am luat biletul si m-am asezat intr-o bancuta. Am scris tot ce am stiut si am asteptat sa imi vina randul la vorbit. Cand m-am asezat e scaun, tremuram din toate incheieturile… ma mir ca am reusit sa vorbesc tare si coerent

Dupa ce am zis tot ce am avut de zis si dua ce am raspuns la intrebarile comisiei, mi s-a zis ca pot sa ma ridic sa imi recuperez buletinul si sa imi primesc foaia cu nota. Aproape ca am smuls acea foaie din mana profesoarei si am iesit repede din clasa. Mi-era si frica sa ma uit, dar am fost nevoita cand m-a oprit o profesoara sa ma intrebe cat am luat, ca sa poata scrie pe o foaie acolo, la ea.

Cand am deschis foaia si am vazut nota, m-am facut alba… Am zambit cu gura pana la urechi si i-am zis cu jumatate de gura: “10…”. Am observat ca s-a bucurat si ea odata cu mine. Mi-a zis felicitari si m-a lasat sa imi continui drumul catre ingramadeala din curtea scolii…

Pimele intrebari care le-am auzit de la oricare coleg care ma oprea au fost: “Cat ai luat?” si “Ce ti-a picat?”. Le raspundeam scurt la fiecare si ma grabeam sa ajung “La Frizeru’”, unde ma astepta Soso si inca un coleg de-al meu. Vroiam neaparat sa scap de tocurile care deja imi omorasera picioarele… si nu mi-a luat mult. Ce bine ca m-am gandit sa imi iau haine de schimb si adidasi la mine

Cam asta a fost prima zi de examen, proba orala la limba si literatura romana. Miercuri voi merge si la engleza. Bine ca sunt programata seara, aproape de 18. E mai racoare la acea ora

Bafta in continuare tuturor “colegilor de suferinta”

Draga blogule,

Peste 12 ore sunt “programata” pentru proba orala la Limba si literatura romana la BAC. Nu cred ca pot sa descriu tornada de emotii si ganduri care imi trec acum prin minte…

Toata lumea imi zice sa stau linistita, ca va fii totul bine, ca toti au trecut prin asta… dar mi-e totusi greu. Sper ca voi putea sa trec peste emotii si sa apuc sa dorm ceva in seara asta (cand am emotii, nu pot sa dorm )

Voi scrie in fiecare zi de examen impresiile si “peripetiile” (ca e imposibil sa nu existe asa ceva) din perioada BAC-ului.

Bafta tuturor elevilor care au absolvit clasa a 12-a si pe care acum ii macina aceleasi sentimente de spaima care ma macina si pe mine

Abia astept anul viitor sa rad de cei care acum au terminat clasa a 11-a

Vai, vai, vai! Cum am putut uita de aceasta zi?

Azi (de fapt ieri) a fost 13… si vineri pe deasupra Dar o zi norocoasa pentru blogul meu… care a implinit mititica varsta de 6 luni

E prea tarziu acum sa elaborez subiectul… ma duc la somn

Hmm… restaurant, multa bere si manele cat incape… clar! Am avut banchetul

Picioarele mele inca incearca sa se reacomodeze cu podeaua… nu e prea usor sa petreci o seara intreaga pe tocuri… abia asteptam sa revin la adidasii mei de zi cu zi! Nici pentru baieti n-a fost prea usor… si pe ei ii auzeam ca se plang de picioare. Pesemne ca nici pantofii lor nu erau prea comozi…

Nu va voi povesti cat de mult am mancat sau cat de mult am dansat… nu cred ca va intereseaza chestia asta pe voi

Va voi declara in schimb ca am dansat pe manele (nici mie nu-mi vine sa cred, stati linistiti ). Eh, berile deja cred ca isi spuneau cuvantul… si plus ca si colegii “trageau” de mine… macar ne-am distrat… sau i-am distrat pe cei din jur, care cred ca se prapadeau de ras la felul in care dansam

M-am “batut” cu un carabus, care s-a gandit ca parfumul meu este cam dulce si nu ma lasa in pace… asa ca i-am dat cu poseta in cap Se pare ca posetele astea, oricat de oribile mi s-ar parea mie, au un folos foarte bun

Am vrut sa dau cu sticla dupa un “tipic manelar”, care presupun ca vroia si el o “fustita” pentru seara aia si nu stia cum sa faca rost… a fost foarte nesimtit, dar nu l-am lasat sa imi strice seara de banchet. L-am injurat frumos si i-am intors spatele…

As vrea sa-l felicit pe Joe pentru capacitatile lui extraordinare de dansator… ai fost foarte tare Si pe dragii lui colegi de banca, pe care am avut placerea sa ii aud cantand o melodie de-a lui Celine Dion. Foarte suave voci, bravo

Pana la urma, a fost o seara foarte frumoasa. Imi pare rau ca s-a terminat asa repede. Dar sper ca ne mai intalnim noi

PS: Pozele inca nu le-am primit, dar voi posta cateva cand le voi vedea si eu.

Daca aici va povesteam despre primul laptop din lume. acum va voi povesti despre laptop-ul meu, de care sunt foarte mandra

Acest articol este pentru concursul Go4it.ro, unde poti castiga un Packard Bell Easynote 17″. Participa si tu!

Acum, sa revenim la gadget-ul care sta in fata mea si ale carui taste le mangai scriind acest articol. L-am achizitionat din nevoie, ziceam eu. Venea vara si este mult mai frumos sa stai in parc pe o banca, la aer liber si sa iti impartasesti gandurile cititorilor (asta daca “prind” semnal la o conexiune wireless daca nu, imi scot router-ul pe geam si stau pe o banca mai apropiata de casa… ). Sau dimineata, cand nu am chef sa imi ridic fundu’ din pat, stau cu laptop-ul in fata si vad eu ce fac pe el

Asa, laptop-ul de care va povestesc este un Acer Aspire 5520 15,4″, cu configuratia:
- procesor: AMD Athlon 64 x2 Dual Core TK-55
- 2×256 KB L2 Cache
- video: NVIDIA GeForce 7000M
- 2 GB DDR2

L-am luat in rate, inca mai platesc la ele (am platit pana acum 3 rate… mai am 21 ). Dar imi place la nebunie. Este foarte folositor… nu cred ca ma voi desparti de el vreodata. Poate doar atunci cand va fi nevoie de unul nou…

Tocmai s-a terminat meciul dintre Romania si Franta. Nu ma pricep eu prea mult la fotbal, dar m-am uitat asa, pe sarite… eram curioasa de ce suntem in stare “noi, romanii” (aka bietii oameni care fug de colo colo pe teren).

Scorul la pauza a fost 0-0. Se pare ca a fost un meci destul de greu. Am vazut acuma la stiri niste poze cu faulturi foarte urate.

Pana la sfarsitul meciului, scorul nu s-a schimbat. Suntem buni pana la urma, daca nu au reusit nici francezii sa treaca de portarul nostru

Urmatorul nostru meci? Pe 13 iunie, in Zurich, unde “ne batem” cu echipa Italiei.

Chiar daca ma uit la un meci de fotbal ca bou’ la poarta noua, le urez succes romanasilor nostri

Ma gandeam ca e mai bine sa scriu un post intreg despre chestia asta, si nu sa il las doar comment. Asa il vede mai multa lume. Cosmin ne-a rugat (adica, pe noi, bloggerii “de Timisoara”…) sa raspandim vorba acestui festival. Uitati aici comentariul lui:

“Incerc sa generez o intalnire a blogerilor din Timisoara, intr-un festival de strada (Street Delivery - organizat de Carturesti). Ma puteti ajuta sa raspandesc mesajul intalnirii? Pun ceva detalii in subsol.
O stradă din centrul Timişoarei îşi schimbă pentru două zile numele. Până aici ar fi ceva banal. Dar nu-şi schimbă numai numele, ci şi năravul: scapă de maşini. În locul lor, îşi aduce pe cimentul denivelat artişti, scriitori, bloggeri, jongleri, biciclişti, ecologişti, stilişti, arhitecţi, oratori şi alţi timişoreni de soi, ce îndrăznesc să se simtă bine în oraşul lor.
În 7-8 iunie, Mercy coboară de pe tabla ce-i poartă numele şi-i face loc lui Quijote, într-un festival ajuns la a doua ediţie (STREET DELIVERY). Dacă anul trecut pe Mercy s-a întins o sufragerie în stradă goală, anul acesta organizatorii îl descălecă pe Don Quijote în zona zero, şi îi folosesc „nebunia” pentru a atrage fantezie, bucurie şi descătuşare într-un oraş agresat de maşini.
Rezum programul în câteva cuvinte: pregătim două zile de muzică, arte, literatură, bloggerie, jonglerie şi multă fantezie. Vrem să creăm o blogosferă pe Mercy şi de aceea răspândim un apel: bloggeri din toate colţurile Timişoarei, uniţi-vă şi cunoaşteţi-vă la Street Delivery! Vom aduce 40 de arbuşti pe stradă, cu sprijin de la Primăria Timişoara, pe care îi vom da spre adopţie timişorenilor, la final de festival. Două zile oferim acces liber la expoziţiile Muzeului de Artă. Strada o decorăm cu magnificele scaune imaginate de scenograful Adriana Grand pentru spectacolul „Scaunele” (în regia lui Victor Ioan Frunză). În rest – aleg, pe sărite, din program: concert Ada Milea, Dorina Chiriac, Bobo, un alt concert Melting Carousel, cinematecă în ceainărie, expoziţii de fotografii şi picturi pe ferestre, vitrine şi şevalete, o întâlnire cu gruparea de gherilă literară „Celebrul animal” din Arad, un portret in memoriam de personaj don quijotean – Ioan Timiş Palatinus – cu vizionarea unui film realizat de Robert Şerban, ateliere de proză, arhitectură şi multe alte momente, ce pot fi aflate din foile program răspândite prin Cărtureşti.”

Mie mi se pare o idee buna si chiar voi merge. Sper sa fie cat mai multi oameni pe acolo

PS: Mi-am permis (ca o nesimtita ce sunt ) sa le “fur” afisul de pe site. Va rog frumos, daca doriti sa il “dau jos”, sa imi spuneti

Aveti aici programul festivalului.

Have fun!

“- Imi scrii in album?
- Nu acum, ca nu am inspiratie… nu stiu ce sa scriu!”

Cred ca am auzit prea des replicile astea in ultimele 2 zile. Cum sa nu stii ce sa scrii intr-un album de sfarsit de liceu, dupa patru ani petrecuti impreuna cu colegii (doi ani in cazul meu, ca m-am mutat in clasa a 11-a)…

Scrii amintiri, pareri, ganduri, urari… ORICE! Dar scrie in albumul colegului tau! Astazi am auzit numai chestii de genul: “Da-i lui sa scrie intai, sa vad ce idei are, si dupa aceea scriu si eu…” sau “Iti scriu maine, sa caut pe net niste idei…”

Eu de abia astept sa scriu in albume . Chiar daca nu am prea vorbit cu colegul/colega respectiva, tot am o amintire legata de el/ea. Si, oricum, inspiratia mai iti vine si pe moment. Am observat, la unii colegi, ca, in momentul in care pun pixul pe foaie, mana “curge” fara oprire.

Cel mai mult i-am apreciat pe cei care au venit la mine si mi-au zis: “Ai albumul la tine? Vreau sa iti scriu…”. Atitudinea asta as vrea sa o vad la toata lumea, nu doar la 2-3…